duminică, 4 februarie 2018

Evita – de la Puta la Santa (Partea I)

Viața e scurtă. E un clișeu atât de des spus, dar atât de adevărat! Unii pot trăi 90 de ani și să plece fără a lăsa vreo urmă, alții pot trăi de trei ori mai puțin de atât și să pășească în lumea de dincolo fiind deja legende. Doar câțiva ani i-au trebuit Evitei, cea de-a doua soție a dictatorului argentinian, Juan Perón, să-și găsească un loc de neclintit în inimile argentinienilor. Iar faptul că a murit foarte tânără, în plină frumusețe, a contribuit din plin la făurirea mitului.

A fost Evita un om special sau a fost exact ceea ce aveau nevoie argentinienii de rând într-un anumit moment al istoriei? Pentru argentinieni, Evita este un simbol național, imaginea femeii iubitoare care pune tot ceea ce face în slujba bărbatului ei și se sacrifică din iubire, este o sfântă. Au fost chiar voci care, după moarte, au cerut sanctificarea acesteia. Unii au criticat-o, nevăzând în ea decât o femeie ambițioasă, avidă de putere pentru a-și răzbuna sărăcia lucie din copilărie, stigmatul de copil din flori, cariera ratată de actriță în care obținea roluri în schimbul favorurilor sexuale, precum și toate respingerile suferite. Și la aproape trei decenii după moartea ei, scriitorul Jorge Luis Borges spunea despre Evita că n-a fost decât o ”curvă”. Nu-i putea ierta regimului lui Perón, pe care îl ura sincer, că îi arestase mama pentru o perioadă scurtă după o demonstrație antiperonistă și că pe el, care lucra într-o bibliotecă, l-a transferat forțat la inspectoratul de carne de pasăre și iepure din piețe.

Istoricii sunt unanimi în ceea ce privește regimul lui Perón: dictatură. Perón a fost însă un dictator ales de popor prin vot deși, aparent, nimic nu-l lega pe acest militar de carieră, deci un membru al unei clase sociale privilegiate, de marea masă a argentinienilor. Este clar că succesul lui Perón după ce a fost ales i se datorează în mare parte și Evitei, soția mult iubitoare care a făcut orice pentru a-l ține la putere.

Fascinantă este însă și saga corpului Evitei, după ce a fost răpusă de boală îndurerând o națiune întreagă. Îmbălsămat după o metodă specială care a făcut ca acesta să nu mai poată putrezi vreodată, înfățișând pentru vecie o Evită care abia a mers la culcare, furat de regimul oponent al lui Perón și ascuns departe de țară, corpul celei mai iubite femei din Argentina odihnește acum, sub cheie, în cavoul blindat al familiei sale, fără ca cineva să se poată apropia. O poveste unică a unei femei unice. Dar să luăm lucrurile pe rând!

Copilul din flori al unei indience cu reputație proastă

Eva Maria s-a născut în satul Las Toldos din mijlocul pampasului argentinian, la 7 mai 1919, dintr-o mamă indiană, fiind cel mai mic dintre cei cinci copiii ai acesteia. Mama, pe numele ei, Juana Ibarguren, era o femeie frumoasă, cochetă, care folosea parfum, ceva rar și scump pentru acele timpuri, dar cu o reputație de femeie întreținută.
Eva Maria pe când era doar un copil în Las Toldos
De fapt, toți copiii ei erau copii din flori, făcuți cu același bărbat, Juan Duarte, un administrator de moșie, trimis în Las Toldos să organizeze treburile și să scoată cât mai mult profit pentru proprietarii pământurilor. Duarte era însurat și avea trei copii, ceea ce nu l-a împiedicat să mai aibă o a doua familie, în locul unde muncea. Trebuie spus că în Argentina acelor timpuri, să ai o țiitoare indiancă căreia să-i faci copiii de care să nu te doară capul, era un obicei destul de des întâlnit la cei care aveau familia legitimă într-un loc și munceau într-altul. Duarte s-a comportat bine cu Juana și cu cei cinci copii, patru fete și un băiat, dar asta nu i-a scutit pe nici unul dintre ei de stigmatul rușinos și degradant de copii din flori. Pentru a-și masca originea, toți copiii Juanei și-au luat numele de Duarte, deși nu erau defel îndreptățiți.  Când în 1920 serviciul l-a trimis pe Duarte în alt loc, acesta a plecat și nu s-a uitat deloc în urmă, Juana rămânând să se descurce singură cu liota de copii. Nu i-a fost deloc ușor! Muncea de dimineața până noaptea târziu cosând haine la oamenii din sat ca să aibă ce să pună pe masă. Apoi mai primea la ea și pe câte unul sau altul din bărbații din sat, deh, măcelarul pentru carne, brutarul pentru pâine... Reputația mamei le-a pricinuit multe necazuri copiilor, care deseori primeau cuvinte jignitoare spuse drept în față. La școală nu aveau mai deloc prieteni, învățătorul Evei Maria aducându-și aminte de ea doar ca de o fetiță brunetă și cu ochii mari, un copil tăcut și cu rezultate modeste. Copiii Duarte nu au avut vreodată jucării, în schimb, fiindcă mama lor era croitoreasă, aceștia erau mai tot timpul bine îmbrăcați, chiar mai bine decât ceilalți copii din sat. Nici de foame nu au suferit vreodată, căci pampasul argentinian era suficient de roditor.

Despre tatăl lor, nu au mai știut nimic decât când au aflat de moartea lui, în 1926, într-un accident de mașină. La aflarea veștii, Juana și-a îmbrăcat copiii în haine de doliu și s-a prezentat la înmormântare, spre stupefacția văduvei și fiicelor legitime. Jignită peste poate, soția lui Duarte nu a vrut să-i lase pe vreunul să se apropie de mort. Nici Juana însă nu era vreo mototoală: a implorat, a făcut scandal până când, după o ceartă cruntă și după intervenția celor de față, au fost lăsați să-l vadă pe defunct și apoi să meargă în urma dricului, ultimii din rând, ca niște paria tolerați din milă. Pentru Eva Maria, tatăl acesta pe care oricum nu și-l aducea aminte și pe care acum îl vedea mort, nu avea cum să însemne mare lucru.

După înmormântare, Juana și copiii s-au întors în Los Toldos unde au mai stat vreo patru ani înainte de a se muta în orașul Junim, unde una din surorile mai mari ale Evei Maria căpătase o slujbă. Se spune că au încărcat tot ce aveau și și-au luat tălpășița în toiul nopții căci aveau do groază de datorii neplătite. Viața în orașul Junim era grea, dar familia Duarte s-a descurcat destul de bine: una din fete era învățătoare iar singurul băiat, Juan, a început să facă negoț. Mama s-a lăsat de croitorie și și-a transformat locuința într-o casă de oaspeți, un fel de restaurant, unde erau bineveniți tot felul de bărbați în căutare de o masă caldă și de o companie plăcută. Oficial, Juana și fiicele ei doar găteau pentru clienți. Nu de aceeași părere era însă și comunitatea în care trăiau care nu considera deloc afacerea Juanei ca fiind una onorabilă, mai ales când bărbații, în loc să ducă banii câștigați la familiile lor, îi lăsau în localul Juanei. Nu era de mirare că, la școală, nici un copil nu vorbea cu Eva Maria, respingerea celorlalți fiind resimțită dureros de către copilă.

Eva Maria fuge în lume să devină cineva

Eva Maria la vârsta de 15 ani
Nimic nu o reținea pe Eva Maria la Junim, așa că pe la vârsta de 15 ani, aceasta n-a stat pe gânduri de două ori și a plecat cu prima ocazie. Și cum, în lipsa unei astfel de ocazii, fetele istețe și le creează singure, nici Eva Maria nu a făcut excepție! Se spune că, atunci când cântărețul de tangou Augustin Magaldi a poposit la Junim pentru o reprezentație, Eva Maria, care visa să devină o actriță celebră, a cerut să îi fie prezentată și din acel moment s-a ținut scai de el până în Buenos Aires. N-a contat de fel că Magaldi era om însurat sau că ea avea doar 15 ani, cei doi devenind amanți. Dovezi clare despre amantlâcul celor doi nu există, dar asta nu ar fi de mirare atâta timp cât regimul lui Perón a făcut orice ca să șteargă trecutul dubios al Evitei, o dată ajuns la putere. Sigur este că Evita, în 1935, la doar 15 ani, s-a suit în tren cu direcția Buenos Aires și a poposit în marele oraș hotărâtă să devină cineva.

La acea vreme, Buenos Aires era deja o metropolă cosmopolită aflată în plină expansiune. Orașul număra peste 2,5 milioane de locuitori veniți din toate colțurile lumii, forfotea de viață și se dorea a fi o copie e Parisului. Aici se învârteau marile afaceri ale bogaților, de regulă marii proprietari de pământ, o aristocrație latifundiară, denumită în mod peiorativ Oligarhia. Dacă erai isteț, în Argentina anului 1935, te puteai îmbogăți rapid, așa că nu era de mirare că străinii erau atrași ca muștele. Politica era și ea una originală pentru lumea civilizată, în care morții erau scoși repede la vot ca să iasă cine trebuie.
 Eva Maria Duarte pozând pentru un fotograf
Eva Maria în tinerețe, o frumusețe brună cu ochii căprui
În Buenos Aires nu aveai cum să dai greș în a reuși. Probabil că așa gândea și Eva Maria când a poposit în marele oraș, hotărâtă să reușească în ale actoriei. La început, a locuit într-o cămăruță mizeră a unei pensiuni și a jucat teatru în diferite companii, între roluri fiind șomeră. O bună bucată de timp, rolurile pe care a reușit Eva Maria să le primească erau roluri fără importanță, mai mult de figurație. Actrițele erau considerate a fi femei de speță joasă, iar ca să capeți un rol trebuia musai să te culci cu producătorul. Asta a făcut și Eva Maria pentru cele câteva roluri fără importanță pe care le-a căpătat în acea perioadă. Era mai tot timpul flămândă, înfrigurată și tristă. Un amantlâc cu directorul unei reviste i-a prilejuit ocazia de a apărea în pozele unor reclame. A mai interpretat câte ceva și pe la radio, telenovelele radiofonice fiind la mare căutare. Au urmat două roluri în filme care n-au avut nici un succes, revistele vorbind mai mult despre relația ei cu producătorii decât despre realizările ei artistice care, oricum, nu erau grozave.
Actul de apartenență la Asociația Actorilor din Buenos Aires
Timp de cinci ani s-a chinuit așa până când a sosit la Buenos Aires fratele ei, Juan. Acesta s-a lăsat de comerț și s-a hotărât să fie el impresarul Evei Maria. Sub orânduirea lui, Eva Maria a jucat foarte mult la radio, făcându-și un nume ca actriță de telenovele și câștigând foarte mulți bani. Fraților Duarte a început să le meargă atât de bine încât și-au fondat propria companie de producție de telenovele le radio. Transformarea Evei Maria este radicală: își decolorează părul vopsindu-l blond și se îmbracă luxos. Ziarele vorbesc despre ea, devine faimoasă.

O actriță de telenovele și un general cu ambiții politice

Pe Eva Maria nu o interesa defel politica. Viața în Argentina era ca peste tot: oamenii cinstiți și săraci rămâneau tot săraci, marii înavuțiți deveneau și mai bogați. Alegerile erau marcate de fraude și violențe, urmate destul de des de lovituri de stat ale armatei care prelua puterea instituind câte un guvern militar pentru a restabili cât de cât ordinea.
Eva Duarte și Juan Domingo Perón
Eva Maria l-a întâlnit pe Juan Perón în 1944, pe când acesta, general în armată și membru al guvernului militare, era secretar de stat în Ministerul Muncii. Un cutremur devastator zguduise orașul San Juan, lăsând în urmă șase mii de morți. Perón s-a gândit să organizeze un festival caritabil pentru ajutorarea supraviețuitorilor, așa că Eva Maria se afla pe lista artiștilor invitați să se implice. În momentul întâlnirii celor doi, Perón avea 48 de ani și era văduv. Avea un chip dur, de brută și o formă de psoriazis îi dădea o iritație roșie pe obraji și bărbie. Pentru a se trata, se dădea cu o cremă specială care acționa ca un fond de ten, ceea ce-l făcea deosebit de fotogenic. Chiar din prima zi, Eva Maria a hotărât să rămână cu el. Nu s-a jenat deloc să preia asupra ei treburile neplăcute cum ar fi descotorosirea de amanta pe care Perón o avea deja. S-a prezentat pur și simplu la el acasă, a scos-o pe ușă afară pe nefericită și s-a instalat ea.

Perón era bine văzut în societate, era considerat un om citit, cult, fusese numit profesor de istorie militară, dovedindu-se un lector admirabil. Prima lui soție, cu care nu avusese copii, murise de cancer de col uterin. Știa să țină discursuri și avea un oarecare șarm. Devenise însă popular după ce a stabilit un salariu minim și dreptul la un anumit număr de concediu plătit pentru muncitorii din agricultură, ceea ce era o noutate absolută pentru Argentina. De altfel, ca mulțumire pentru drepturile câștigate, muncitorii aceștia îl vor sprijini mereu pe Perón, ei fiind primii peroniști.
Eva Duarte, actriță
Timp de un an și jumătate, Eva Maria a continuat să joace în telenovele. Avea chiar o nouă emisiune la radio în care îi făcea campanie amantului ei, prezentându-l ca pe cel care va salva Argentina. Între timp, amantul urca pe scara socială: devenise vicepreședinte, o poziție foarte înaltă dar nesigură. Părerea generală despre amanta vicepreședintelui era una deloc măgulitoare: o prostituată pricepută care-l subjuga pe Perón cu talentele ei ascunse în materie de sex, dar nimic mai mult. Opoziția lovea cel mai mult în Perón, el fiind cel mia vizibil membru al guvernului, organizând proteste împotriva lui în fiecare seară. Îl acuzau de simpatii față de nazismul lui Hitler și fascismul lui Mussolini. Nici armata nu era mulțumită, mai ales din cauza amantei de joasă speță pe care vicepreședintele o afișa la braț cu fiecare ocazie. Cel mai mult enerva faptul că Eva Maria se băga în discuții neîntrebată, având păreri despre orice și asta într-o societate dominată de bărbați, în care părerea unanimă era că femeia trebuie să-și știe locul, acela de a sta la cratiță și de a crește copiii. Ori, Eva Maria nu numai că se băga peste tot dar începuse să facă în așa fel încât au început să fie numiți prieteni apropiați de-ai ei în funcții importante din stat.

La scurt timp, armata a pus piciorul în prag și l-a somat pe Perón să-și dea demisia sub amenințarea destituirii întregului guvern. Perón n-a avut ce face și s-a executat. Eva Maria a fost dată și ea afară de la radio. Adio emisiuni de propagandă pentru amant!

Numai că Eva Maria era învățată cu greul: a doua zi mărșăluia prin Buenos Aires în fruntea a cincisprezece mii de susținători ai lui Perón. Însuși Perón a ținut un discurs în care promitea de toate dacă va recâștiga funcția pierdută. Asta a pus capac: armata l-a amenințat cu arestarea și chiar cu moartea dacă nu se retrage demn din tot bâlciul acela, așa cum cereau regulile armatei și cum îi stătea bine unui militar de carieră. Nu mai era de glumit, nu mai era cale de întors: Eva Maria și Perón, temându-se de ce era mai rău, au părăsit Buenos Aires pe ascuns, refugiindu-se pe o insulă din afara orașului. Pe numele lui Perón s-a emis un mandat de arestare. Au fost descoperiți repede de către poliție și Perón a fost arestat.

Cât timp Perón a stat în custodia poliției, Eva Maria nu a stat cu mâinile în sân. Se temea pentru viața lui și a încercat să obțină tot felul de audiențe pe la oamenii importanți ca să obțină salvarea bărbatului iubit. Nu i-a reușit nimic. Dorea chiar să părăsească țara împreună cu el, numai să-l scape. Nici Perón nu s-a lăsat mai prejos. A reușit cumva ca o scrisoare de-a lui, în care denunța nedreptatea ce i se făcuse, să apară în presă. Încă o dată, muncitorii i-au sărit în ajutor. Greva generală a paralizat Argentina iar Buenos Aires a fost ocupat de-a dreptul de muncitorii sosiți din toate colțurile țării. Toți cereau eliberarea omului care le oferise atâtea drepturi și repunerea lui în funcție. La 17 octombrie 1975, sub amenințarea puhoaielor de oameni de pe străzi, Perón a fost eliberat. Ziua de 17 octombrie avea să devină cea mai importantă zi a regimului peronist de mai târziu, fiind celebrată cu mult fast în fiecare an.

Soție legitimă a președintelui Argentinei

Eva Maria și Perón nu aveau timp de pierdut. La doar patru zile de la eliberare, la 21 octombrie 1945, cei doi se căsătoreau în cadrul unei ceremonii deosebit de restrânse. Pe certificatul de căsătorie, Eva s-a declarat cu trei ani mai tânără decât era în realitate și a pretins că se numea Duarte, deși exista un certificat de naștere pe care era clar înregistrată ca fiind Eva Maria Ibarguren. Nu la mult timp după aceea, cineva a avut grijă să scoată acest certificat de la biroul de înregistrări și să-l distrugă, pentru ca nimeni să nu mai poată avea vreo dovadă a originii ei rușinoase. Faptul că Perón s-a căsătorit cu amanta era considerat în Argentina acelor vremuri, un fapt de neacceptat și de neînțeles în cercurile înalte ale societății, în care nici un bărbat cu situație nu ar fi făcut așa ceva: amantele, de regulă femei nu prea educate, rămâneau doar amante, pentru căsătorie fiind alese doar femei de familie bună, cu un trecut ireproșabil.
Eva Duarte și Juan Domingo Perón, devenit președinte al Argentinei
Perón a candidat la președinție și a câștigat lejer cu 52% din totalul voturilor, fiind învestit în funcție la 4 iunie 1946. Imediat, cei mai apropiați și mai de încredere oameni din jurul lor au căpătat posturile cheie din administrația țării. Spre exemplu, fratele Evitei, Juan, un om fără școală sau experiență, a devenit brusc consilier prezidențial. Trebuie spus că economia Argentinei de după cel de-al doilea război mondial era una înfloritoare, mai toate țările europene distruse de conflict datorându-i bani, așa că Perón putea conduce liniștit, fără amenințarea revoltelor populare. Iar pentru soția lui, fosta actriță de telenovele la radio și devenită primă-doamnă, aveau să urmeze câțiva ani fantastici în care va reuși să devină în mentalul colectiv femeia cea mai iubită din istoria țării, persoana către care se îndreptau ultimele gânduri de speranță ale celor nevoiași, avea să devină Santa Evita.


- Va urma –

 Eva Duarte pe vremea când era actriță
 Eva Duarte actriță
 Eva Duarte - tânără actriță
Eva Duarte pe vremea când era actriță
Eva Maria Duarte pozând pentru fotograful Sivul Wilenski, c.1939
Eva Maria - actriță
 Eva Maria Duarte devenită soția președintelui Argentinei
 Eva Perón
  Eva Perón
  Eva Perón
  Eva Perón
 Eva Perón 
 Eva Perón

duminică, 28 ianuarie 2018

Despre struguri negri

Îmi place de noi că suntem un neam de oripilați! Ne oripilăm când vedem că aleșii neamului habar n-au să scrie românește, dar ne conduc destinele. Oripilată am fost și eu când o tânără speranță, dintr-un partid de opoziție, format chipurile doar din oameni deștepți, s-a pierdut cu totul între ”copii” cu doi de i și ”copiii” cu trei de i. S-a fâstâcit într-un așa hal, încât a făcut o gafă de a vuit tot facebook-ul. N-am fost atât de oripilată de faptul că ăla s-a făcut de cacao, vorba aia, când hotărăști că îți stă bine ca persoană publică, îți asumi și riscul ăsta, cât mai ales de sentimentul că s-a dus naibii speranța noastră!  Apoi am început să mă întreb: măi să fie, ce-or păți ăștia, de limba română devine brusc o mare necunoscută, imediat ce urcă scările pe la Senat sau pe la Parlament?

Apoi am găsit: tot educația este de vină! Ăștia refuză să pună trei de i pe copii, chiar dacă articulează cuvântul, din bună creștere, oameni buni! Da, dintr-un mare și profund respect față de înaintașii lor! Ia numărați voi câți de i au părinții? Dar bunicii? Dar străbunicii? Dar stră-străbunicii? Dar stră-stră-străbunicii? Hai, numărați, vă rog, până la ...Decebal... că eu vă aștept!

Ați terminat? Deci, câți de i v-a dat? Așa-i că doar doi? Păi, e corect așa? Păi, cum se poate ca mucoșii ăștia mici să aibă dreptul la mai mulți de i decât cei care i-au făcut, decât cei cu părul albit, care poate au demonstrat ceva la viața lor! Ai? Nu-i așa că bine a făcut că s-a autosesizat deputățelul nostru să îndrepte puțin din marea nedreptate? Și noi, ăștia de jos, după ce că nu pricepem nimic, l-am mai luat și la mișto!

Apoi mi-a mai dat prin cap o teorie, la fel de valabilă! Ia priviți voi cuvântul ăsta tupeist: COPIII! Mai ales prima lui jumătate: COP! Și mai ales, cea de-a doua lui jumătate: III! Ia imaginați-vă voi că ați câștigat alegerile și ați ajuns la slănină! Bineînțeles, slănina nu-i a voastră, că altfel, la ce bun să dați din coate și să țineți discursuri sforăitoare ca să ajungeți la ea? După ce v-ați înfruptat bine, pe furiș, care este teama voastră cea mai mare? Aud? Poate teama de a nu fi... prins? Ori, când vezi cuvântul ăsta și mai cunoști și ceva limbi străine, mai ales engleza și știind că slănina ai mâncat-o de mult și nu mai poți s-o dai înapoi nici dacă ai vrea, nu poți să nu faci o analiză serioasă! Nu vi se pare că prima parte, COP, se poate traduce repede din engleză în română? Ce-o fi însemnând, frățioare? Sunt sigur că e ceva periculos pentru mine: aoleu, nu cumva înseamnă...  Dar toți acești i din a doua parte, nu seamănă cam prea mult cu niște bare? Or fi bare de ...penitenciar? Vai de măiculița mea, ăștia știu totul despre slănină și-mi trimit semnale că nu mai au mult și vin după mine!! Ce mă fac, ce mă fac? Ia să le mai tai din elan și să le transmit și eu un mesaj: ia să tai eu un i să le captez atenția și să le arăt că n-o să găsească nici o urmă de slănină la mine, nici măcar dacă îmi fac analizele pentru colesterol, că deh, sunt băiat isteț și merg regulat la sală!!!!

Și dacă suntem oripilați că suntem pe mâna unor ageamii care ne hotărăsc destinele în mod direct și că trebuie să luăm măsuri și ieșim în stradă cu tot cu copii și căței să protestăm în frig și ... #rezist și toate celelalte, ei bine, vă spun că suntem noi vigilenți, dar nu suntem vigilenți cât ar trebui. De exemplu, v-ați gândit voi vreodată la mediocrul din mediul privat? Ce? Ăla nu ne influențează destinele? Oare așa să fie? Dar bossul cu laptop, telefon și mașină de serviciu, îmbrăcat mereu la patru ace, mare șef dintr-un supermarket care stabilește politica de prețuri ale produselor? La ăla v-ați gândit vreodată? Pariez că nu, că nici eu nu m-am gândit! Până într-o zi când am coborât să cumpăr struguri negri! Și ca tot omul, m-am uitat întâi la eticheta cu prețul: STRUGURI NEGRII 7,99lei/kg. După ce am citit de vreo două ori de la cap la coadă, dar și de la coadă la cap, mi-a trecut pofta de struguri și m-a pocnit revelația: mi-am dat seama că nu avem scăpare, că mediocrii au acaparat de mult puterea și strâng lațul.

Nici nu m-am mai mirat de ce strugurii se îngrămădeau în partea de jos a lăzii, de parcă voiau să se dezică de rușinoasa etichetă: ascultă, duduie, noi suntem aduși din Moldova și teoretic, nu știm românește, deci nu te lua de noi, da?


Și să nu începeți să-mi spuneți că strugurii cei ”negrii” au mai primit un i doar ca să nu se apuce să-l acuze de rasism pe mediocrul cel cu laptop și mașină de serviciu, că nu vă cred!

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Lewis Hine – fotograful copiilor fără de copilărie

Când ne gândim astăzi la copii, ni se pare normal și civilizat ca ei să aibă parte de o copilărie lipsită de griji în care ei nu trebuie decât să se joace, să învețe și să se dezvolte armonios. Ei bine, a fost o vreme când toate astea erau doar niște mofturi. Pe la începutul secolului trecut, într-o lume lipsită de reguli în general, copiii din familiile sărace erau exploatați prin muncă la fel ca oamenii mari. Spre exemplu, în 1920, în Statele Unite munceau nu mai puțin de 2 milioane de copii.

Astfel, mâini micuțe făceau de dimineață până seara livrări, vindeau ziare pe stradă, rulau țigări în fabrici de tutun, răsuceau fire de bumbac în filaturi, culegeau fructe pe câmpuri, duceau gunoiul sau făceau focul în casele americanilor cu ceva mai multă stare.

Încă din 1904, un  grup de progresiști a format National Child Labor Committee, cu scopul de a atrage atenția asupra fenomenului și de a-i pune cumva capăt. Pentru a demonstra că exploatarea copiilor de către companiile dornice de profit era la ordinea zilei, respectivul comitet a angajat un fotograf, Lewis Hine,  care să surprindă în imagini nefericirea, oboseala și suferința micuților fără de copilărie. Cum un astfel de fotograf nu era bine primit nicăieri, Hine a trebuit să se dea drept vânzător de biblii sau de cărți poștale, ori să pretindă că face un recensământ al mașinilor industriale pentru a pătrunde în fabrici. Când nu-i mai reușea nici una dintre metode, aștepta pur și simplu sfârșitul de tură de la fabricile de conserve, mine sau ferme. Deseori a fost amenințat cu bătaia sau chiar cu moartea de paznici.

Privind fotografiile lui Hine, vezi copii maturizați înainte de vreme, desculți, obosiți sau de-a dreptul adormiți pe teancul de ziare pe care ar fi trebuit să-l vândă, murdari, plini de scame de la bumbacul din filatură, mânuind unelte periculoase sau mutilați pe viață în urma unui accident de muncă. Vezi priviri triste sau somnoroase de la sculatul prea devreme. Vezi trupuri micuțe și apucături de oameni mari. Unii încă mai au căutătură de copil, alții privesc în obiectiv cu o atitudine de om descurcăreț, trăgând golănește din țigară și parcă voind să spună că pentru ei lumea nu mai are nici un mister.


Fotografiile lui Hine n-au avut efectul scontat. National Child Labor Committee a reușit la un moment dat, în 1916, să obțină stabilirea unei vârste minime de angajare și un număr maxim acceptat de ore de lucru pe zi, dar actul a fost declarat ulterior neconstituțional. Abia în anii 1930, când s-au pus în aplicare politicile de tip New Deal din timpul administrației Roosevelt, munca lui Hine a contribuit la adoptarea unor legi care să interzică exploatarea copiilor prin muncă.
Lewis Hine - Băieți rulând țigări pentre Englahardt & Co., Tampa, Florida. Toți erau fumători
Lewis Hine - Jimmie, în vârstă de 10 ani, a desfăcut stridii timp de 3 ani.
 Lewis Hine - Oboseală și tristețe după o zi de muncă
Lewis Hine - Un vânzător de ziare (newsie) desculț pe străzile din Indianapolis în August 1908. 
Lewis Hine - Câțiva dintre mesagerii Western Union în Hartford, Connecticut.
 Lewis Hine - Băiat cărând cutii cu pălării, New York City, Februarie 1912
Lewis Hine - Un băiat de la filatura Loray, Gastonia, N.C, Noiembrie 1908 
Lewis Hine - Băieți ambalând mături pentru Brown Mfg. Co., Evansville, Ind, Octombrie 1908
Lewis Hine 
 Lewis Hine - Băiat în vârstă de 15 ani ducând mesaje pentru Mackay Telegraph Company, Waco, Texas
 Lewis Hine - Un băiat adormit pe teancul de ziare de vândut în Jersey City, New Jersey, Noiembrie 1912
 Lewis Hine - Hyman Alpert, în vârstă de 12 ani a vândut ziare timp de 3 ani în New Haven, Connecticut, 1909
Lewis Hine - Norris Luvitt culegând fructe pe un câmp de lângă Baltimore, iunie 1909

 Lewis Hine - Băiat muncind într-o filatură 
Lewis Hine - Un băiat făcând comisioane pe bicicletă în Birmingham, Alabama, Octombrie 1914.
 Lewis Hine - Un tânăr șofer pentru mina din Brown, West Virginia
Lewis Hine - Un băiat în vârstă de doar 6 ani vânzând ziare în Indianapolis, august 1908
Lewis Hine - Un băiat (10 ani) cărând butoaie în Falmouth, Mass, 1912 
Lewis Hine - Băiat făcând coșuri într-o fabrică din Evansville, Octombrie 1908 
 Lewis Hine - Spărgători pentru Hughestown Borough Coal Co. Pittston, Pa, Januarie 1911
Lewis Hine 
 Lewis Hine
Lewis Hine 
 Lewis Hine
Lewis Hine 
 Lewis Hine - Ethel Shumate a rulat țigări într-o fabrică din  Danville Virginia timp de șase ani. Când a fotografiat-o Hine, spunea că are 13 ani dar nu era prea sigură. Iunie 1911
Lewis Hine - Fire! Fire! I want to make the fire!  Un băiat al unui imigrant italian  pe Salem Street din Boston Massachussetts oferindu-se să facă focul pentru evrei în ziua de Sabat. Octombrie 1909
Lewis Hine - Francis Lance (5 ani) vânzând ziare pe o stradă din St. Louis, Mo, Mai 1910 
Lewis Hine - Grup de muncitori pentru Seacoast Canning Co. Eastport, Me, August 1911
 Lewis Hine - Vânzător de ziare în vârstă de 8 ani în Waco, Texas, Septembrie 1913. Majoritatea celor ca el trebuie să se trezească la 3 dimineața pentru a fi cu ziarele pe stradă la prima oră.
Lewis Hine - Micuța Mary (4 ani) desfăcând stridii în Dunbar, Louisiana, 1911
 Lewis Hine - Josie (6 ani), Bertha (6 ani) și Sophie (10 ani), toate desfăcând stridii pentru Mggioni Canning Co. Port Royal, South Carolina, 1911
 Lewis Hine - Katie Kuritzko (7 ani) muncea la desfăcut stridii, 1911
 Lewis Hine - Un băiat cărând pachete în St. Louis, Missouri, mai 1910
Lewis Hine - O fetiță lucrând la mașina de tricotat în Loudon, Tennessee, decembrie 1910. Este atât de micuță, încât trebuie să se urce pe o cutie ca să ajungă la mașină
Lewis Hine - Vânzători de ziare în City Hall, 1896
 Lewis Hine - Belford Coldos (8 ani) culegând pentru Weeks’ Bog. Falmouth, Mass, Septembrie 1911
Lewis Hine - Băieți ducând gunoiul pe câmp în Boston, Mass, Octombrie 1909
Anunț de angajare 

Lewis Hine

Lewis Hine
 Lewis Hine - Copil vânzând ziare în Hartford, Connecticut 1924
 Lewis Hine - Bertha (6 ani) lucra la desfăcutul stridiilor în 1912. Începea lucrul la ora 4 dimineața.
Lewis Hine - Ora prânzului într-o fabrică de mobilă din Indianapolis, August 1908. 
Lewis Hine - Copii lucrând până după miezul nopții la popicăria Arcade Bowling Alley din Trenton, New Jersey, Decembrie 1909.
 Lews Hine - Sadie Pfeifer lucrând la filatura Lancaster Cotton Mills. Lancaster, S.C., Noiembrie 1908
Lewis Hine - Vance (15 ani) deschidea și închidea această ușă pentru camioanele care veneau într-o mină din West Virginia, timp de 10 ore pe zi. Era atât de întuneric încât Hine n-a văzut desenele de pe ușă decât după ce a developat filmul. Septembrie 1908


Lewis Hine - Shorpy Higginbotham lucrând pentru Bessie Mine
 Lewis Hine - Vânzători de ziare din Newark, New Jersey în decembrie 1909.
 Lewis Hine
Lewis Hine
Lewis Hine - Doi dintre băieții care lucrau în tura de noapte pentru More-Jones Glass Co., Bridgeton, New Jersey, noiembrie 1909.
Lewis Hine - Filatura Bibb Mill No. 1 din Macon, Georgia, ianuarie 1909. Unii dintre copii sunt atât de mici încât trebuie să escaladeze mașina pentru a ajunge să pună la loc bobinele goale.
Lewis Hine - O fetiță muncind într-o filatură
 Lewis Hine
Lewis Hine - Copii muncind la miezul nopții într-o sticlărie din Indiana, august 1908
Lewis Hine - Interiorul unui punct de lucru pentru prelucrarea tutunului, august 1917. majoritatea celor care lucrează aici au între 8 și 14 ani
 Lewis Hine - John Howell muncea zilnic de la 6 dimineața. Indianapolis, Indiana, 1908
 Lewis Hine - Carrie (7 ani) întorcându-se acasă de la desfăcutul stridiilor pentru Pass Packing Co., de la 4 dimineața până la 5 seara
 Lewis Hine - Un grup de vânzători de ziare pe Jefferson Street Gang la ora 10 seara. Witness E.N. Clopper. St. Louis, Missouri, Mai 1910
 Lewis Hine - Max Schwartz (8ani) și fratele său, Jacob Schwartz, pe Howard Street, Newark, New Jersey, decembrie 1909. Câteodată, vindeau ziare și până la 10 seara.
 Lewis Hine - Rosie (stânga), lucrătoare la desfăcutul stridiilor pentru Varn and Platt Canning Co. Bluffton, South Carolina, 1913
 Lewis Hine - Câțiva dintre vânzătorii de ziare înapoindu-le pe cele nevândute în Hartford, Connecticut, martie 1909


Lewis Hine, Doi băieți muncind la filatura Chace Cotton Mill din Burlington, Vt, Mai 1909 
Lewis Hine - O fetiță de la fabrica de conserve Seacoast Canning Co, 1911
Lewis Hine - Lucrătoare la filatura Pell City Cotton Mill, noiembrie 1910 
 Lewis Hine - O tânără cară un braț de haine pentru a le termina acasă. New York City, Februarie 1912
Lewis Hine - Muncitoare la filatura Roanoke Cotton Mills. Când a fost fotografiată, spunea că are 14 ani, dar nu era sigură. Roanoke, Va, Mai 1911
 Lewis Hine - George Greentree (6 ani), vindea pentru fratele mai mare, în vârstă de 12 ani. Amândoi făceau împreună un dolar pe zi. Stăteau pe-afară la vândut până la miezul nopții. Jacksonville, Florida
Lewis Hine - Un grup de vânzători de ziare în fața redacției Every Evening, Wilmington, Delaware, 1910 
Lewis Hine - Copii distrându-se în așteptarea unui nou lot de ziare, New York, 1908 
 Lewis Hine - Joseph Wench (7 ani), newsboy, pe străzile din Wilmington, Delaware, 1910. Câștiga 50 de cenți pe săptămână.
 Lewis Hine - Richard Green (5 ani, cel cu pălărie), Virginia, 1911
Lewis Hine - Tony (6 ani) se scula zilnic la 5 dimineața să vândă ziare. Stilul lui era să implore: P-l-e-a-s-e buy me papers! Beaumont, Texas, 1913 
Lewis Hine -  Grup de newsboys din Hartford, Connecticut, 1909 
 Lewis Hine - Doi newsies de 7 ani din Nashville, Tennessee, 1910
 Lewis Hine - Odell McDuffy și Sam Stillman, ambii în vârstă de 6 ani, Dallas, Texas, 1913
Lewis Hine - Așteptând semnalul de plecare. Times Star Office. Cincinnati, Ohio, 1908
Lewis Hine - Copii muncind într-o fabrică de conserve de pește