Editura Corint
2012
Titlu original: „
Escape from Camp 14”
„Evadare din lagărul 14” este
povestea tânărului Shin Dong-Hyuk, primul nord-coreean care a reuşit să evadeze
dintr-o închisoare politică şi să ajungă în occident. Întâlnirea lui Shin cu
Blaine Harden, un corespondent la „The Washington Post” a condus la pubicarea
poveştii sale mai întâi în paginile ziarului, apoi la apariţia acestei
cărţi-document. Singura vină a lui Shin a fost aceea de a fi copilul unui cuplu
condamnat la muncă în lagăr. S-a născut în Lagărul 14 şi nu a cunoscut altă
realitate până nu a reuşit să evadeze. De altfel, viăţa în lagăr este una grea
şi pentru cei care nu sunt condamnaţi, cum ar fi gardienii, care, deseori,
încearcă şi ei să evadeze.
Coreea de Nord are o populaţie
de 23 de milioane de locuitori fiind o ţară comunistă, închisă, săracă, care nu
reuşeşete să producă niciodată hrana necesară propriilor cetăţeni, fiind mai
mereu dependentă de ajutoarele umanitare trimise de Coreea de Sud, Statele
Unite sau Rusia şi în care viaţa oamenilor nu are nici cea mai mică însemnătate
pentru autorităti. Este un lagăr imens în interiorul căruia se află alte şase
lagăre de muncă, unde oricine poate ajunge oricând, deciziile fiind luate în
funcţie de capriciile familiei Kim, familia conducătoare. Este o
ţară-garnizoană, cu o armată de peste un milion de soldaţi, unde serviciul
militar este obligatoriu pentru toţi cetăţenii, bărbaţii fiind înrolaţi timp de
zece ani iar femeile timp de şapte ani.
Deşi este cunoscută existenţa
acestor lagăre de muncă, ele nu au reuşit niciodată să fie subiect principal în
presa occidentală întrucât, pe de o parte, nu există fotografii de impact din
interiorul lagărelor sau probe video spectaculoase şi, pe de altă parte, nici o
personalitate marcantă nu şi-a arătat interesul pentru a milita pentru aşa
ceva.
Viaţa nord-coreenilor este una
destul de asemănătoare cu cea trăită de români înainte de revoluţia din 1989:
tratarea cetăţenilor în funcţie de originea sănătoasă sau nu a familiei în care
s-au născut, furnizarea raţionalizată a alimentelor, a apei potabile şi a
curentului electric, sau trimiterea obligatorie a orăşenilor la strângerea de
pe câmp a recoltelor. Ca şi în cazul românilor, singura posibilitate a
nord-coreenilor de a afla şi despre o altă realitate, cea dinafara graniţelor
ţării, este vizionarea pe ascuns a casetelor video cu filme americane. Nici
chiar elitele nord-coreene, beneficiarele privilegiilor, nu trăiesc mai bine
decât oamenii simplii din ţara vecină, Coree de Sud. Singura care o duce cu
adevărat bine este familia conducătoare, familia Kim, care se bucură de
locuinţe fastuoase cu piscine interioare, săli de cinema, terenuri de baschet,
de un iaht privat, de expediţii de vînătoare de fazani sau căprioare.
Un mesaj interesant care se
desprinde din această carte este că, de fapt, Coreea de Sud nu îşi doreşte sub
nici o formă o rezolvare a problemei nord-coreene, întrucât aceasta ar însemna
o reunificare a celor două ţări şi astfel, bogata, competenta şi
supertehnologizata Coree de Sud s-ar trezi deodată cu 23 de milioane de
cetăţeni săraci, prea puţin educaţi şi greu adaptabili la vremurile prezente,
cu care nu ar şti ce să facă. Probabil este şi motivul pentru care trimite
frecvent ajutoare în alimente către ţara vecină şi duşmană, în schimbul cărora
nu pretinde nimic.
Shin Dong-Hyuk
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu