Atentatul s-a petrecut în 2004, la Ierusalim, orașul în care locuiește, pe când se pregătea să scrie romanul Thera. I-au trebuit nu mai puțin de șase luni, timp în care a avut perioade de imobilizare la pat, pentru a se simți în stare să se reapuce de scris. Întâlnirea cu moartea i-a schimbat anumite percepții despre viață, una dintre ele fiind aceea de a se gândi, pentru prima oară, să adopte un copil. De altfel, romanul său , Fărâme de viață, apărut în 2011, are destule elemente autobiografice, toată povestea adopției de către personajul Dina, fiica Hemdei, este inspirată din propria experiență. Cât a stat la pat, după atentat, Zeruya Shalev și-a dat seama că viața ei nu ar avea cum să mai fie la fel ca înainte. S-a gândit mult cum să facă o schimbare majoră în viața ei și a dorit să dea viață, acest lucru concretizându-se câțiva ani mai târziu prin adopția unui băiețel căruia încearcă să-i ofere o viață cât mai bună. Adopția aceasta a considerat-o ca pe ceva legat pentru totdeauna de morții pe care i-a văzut căzuți în jurul ei în acea fatidică zi din 2004. Scriitoarea mai are o fată care trăiește la Tel Aviv.
În romanele sale există destul de multă suferință, aceasta provenind de la propria viață, de la experiențele oamenilor de lângă ea, dar și de atmosfera apăsătoare pe care o simte în jurul său. O suferință destul de veche, Zeruya Shalev amintindu-și că încă de la șase ani scria poeme triste, mama ei plângând întotdeauna după ce le citea, neînțelegând de ce copilul ei are o asemenea tristețe adânc înrădăcinată în el. Mai târziu, Zeruya Shalev și-a dat seama că anxietatea ei venea din conștientizarea fragilității vieții, din posibilitatea de a pierde totul într-o singură secundă. Și astăzi are același sentiment, că tot ceea ce cuprinde viața poate dispărea până mâine, cauza fiind ceea ce a trăit în copilărie înainte și după războiul din 1967 în care a fost implicat Israelul. La acea dată, ea și familia ei locuiau aproape de frontiera cu Iordania. În fiecare noapte se auzeau tiruri nesfârșite de arme, iar toți ai casei trebuiau să se scoale repede și să fugă în adăpost. La un moment dat, au fost nevoiți să stea în adăpost timp de șaze zile fără să iasă și fără să știe ce se întâmplă afară. Nu e de mirare că scriitoarea a crescut cu oroarea și fatalitatea războiului planându-i deasupra capului. Mama ei mai fusese căsătorită o dată, soțul murindu-i în războiul din 1948.
Zeruya Shalev simte uneori că s-a născut în locul nepotrivit și la timpul nepotrivit, că este prea diferită de Israel, o țară unde politicul este prea prezent. Chirar și lumina soarelui din țara aceasta este prea puternică pentru ea. Jinduiește deseori ca în locurile în care călătorește să găsească pe cer măcar câțiva nori. Cu toate că este destul de critică la adresa politicii pe care o duce Israelul, Zeruya Shalev nu ar pleca niciodată să locuiască în altă parte și asta pentru că este convinsă că evreii trebuie să aibă un stat al lor și că este de datoria acestora să rămână și să trăiască în acest stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu