marți, 26 decembrie 2017

Maria Callas - cea mai bună actriță dintre soprane și cea mai bună soprană dintre actrițe

Maria Callas n-a avut o voce perfectă. De o astfel de voce se bucurau Renata Tebaldi, Joan Sutherland sau Montserrat Caballé . Vocea lui Callas avea chiar defecte majore: diferențe între registre, acutele îi erau prea stridente iar notele grave cele mai profunde aveau sonorități aproape cavernoase. De fapt, în ceea ce o privea, criticii erau împărțiți în două tabere: cei care o considerau un fenomen muzical și cei care nu o plăceau deloc.
N-a avut o carieră lungă, pierzându-și vocea când încă mai putea dărui multe pe scenele teatrelor lumii. Și totuși, ce a făcut ca Maria Callas să ajungă cea mai mare cântăreață de operă nu doar a timpurilor sale, să devină La Divina, să rămână și astăzi pe un piedestal pe care parcă este imposibil să mai urce și altcineva?
Portret de familie
Un copil gras și miop

Parcă toate caracterele sensibile ale adulților își au obârșia într-o copilărie chinuită. Nici Maria nu face excepție. S-a născut la 2 decembrie 1923 la New York, fiind cel de-al treilea copil al unei familii de greci veniți în America în căutarea unei vieți mai bune decât aceea pe care o puteau aveau acasă. Mama sa, căreia tocmai îi murise un copil, Vasili, de tifos, în vârstă de doar trei ani, nici nu concepea să nască altceva decât un băiat care să-l înlocuiască pe cel pierdut. Se spune că, atunci când i s-a prezentat fetița nou-născută, uriașă, de nu mai puțin de 5,5 kilograme, aceasta nici nu a vrut s-o privească, nu era deloc ceea ce-și dorise ea.
Maria avea să aibă toată viața cu mama ei o relație dificilă. Provenită dintr-o familie bună, mama Litsa avea ambiții mari, pentru toată familia, dorind mai presus de orice să parvină pe scara socială, să acceadă în înalta societate, acolo unde credea ea că merită să fie. Nu avea ochi decât pentru Jackie, sora mai mare a Mariei, suplă, cu gesturi elegante și care, de bună seamă, avea să facă o partidă strălucită la vârsta măritișului. Nu aceeași poveste de succes se anunța și pentru Maria, un copil prea dolofan, negricios și urâțel. În plus, ochelarii cu lentile groase, înrăutățeau și mai mult lucrurile. Privind-o, pe mama Litsa o apucau toate furiile, nesfiindu-se s-o jignească și s-o umilească.
Tatăl, George, un spițer fără succes și cam afemeiat, mult mai domol la fire, era mai tot timpul plecat să vadă de prăvălia pe care și-o deschisese sau în vreo escapadă amoroasă. El fusese cel care schimbase numele familiei din Kalogeropoulos în Callas, pentru ca americanii să nu se încurce în pronunție și pentru ca familia să se integreze mai bine. Dintre cei doi părinți, Maria îi va păstra doar tatălui o amintire frumoasă, cu mama rupând-o definitiv când avea să devină o adultă pe picioarele ei.
Singură, în lumea ei de copil, Maria asculta la nesfârșit la radio cântăreții de atunci. Îi plăcea mult Rosa Ponselle, o soprană în vogă, pe ale cărei arii din Verdi, Rossini sau Puccini, ajunsese să le cunoască pe de rost. Când mama Litsa a auzit-o cântând prin casă Una paloma blanca, și-a dat imediat seama că vocea fetiței poate să-i aducă ceea ce nu mai era nici o nădejde să vină din partea soțului: împlinirea tuturor ambițiilor sale, urcușul în societate și câștiguri importante. A început s-o înscrie pe la toate concursurile muzicale pentru copii de care auzea, fetița terminând mai mereu printre primii.

Cântând în cârciumă în portul Pireu

Pe când Maria avea 13 ani, în 1937, mama hotărăște să-și părăsească soțul aventurier și calic, își ia cele două fete și se întoarce în Grecia. Aici măcar, ca membră a unei familii de seamă, putea să spere că se vor descurca mai bine. În Grecia însă, nimic nu se dădea pe gratis, trebuia să faci ceva ca să-ți câștigi traiul. Ca să aibă ce mânca, mama Litsa nu se jenează deloc să-și trimită fiica, de doar 13 ani, să cânte într-o cârciumă din portul Pireu, în fața unui public format doar din marinari beți care veneau acolo seară de seară doar în căutare de băutură și femei ieftine. Dacă a fost ceva care a salvat-o de insultele la adresa fizicului ei și de propunerile indecente, aceea a fost vocea ei! Cântând Una paloma blanca acelor oameni mereu bătuți de vânturile de pe mare, i-a făcut să uite seară de seară, de furtuni și depărtarea de casă.
Maria la vârsta de 15 ani
În acea tavernă o ascultă cântând și logodnicul surorii ei Jackie, Milton Embirikos, fiul unui armator putred de bogat. Cumva, dorințele mamei păreau a se împlini. Milton este de-a dreptul fermecat de Maria. El este cel care se oferă să-i plătească lecții de canto cu celebra profesoară de la Conservatorul din Atena Helvira de Hidalgo dar și lecții de mișcare scenică. Tot el îi va cumpăra și un pian pentru a putea să exerseze și acasă. Iată cum primii pași spre o carieră în muzică, îi datorează unui străin. Milton plătea la fiecare sfârșit de lună tot ceea ce fetele Callas luau pe credit din magazinele din Atena. De altfel, Maria va primi și pe viitor, fără prea multe fandoseli și fără să se gândească prea mult dacă se cade sau nu, orice ajutor material sau de altă natură care s-o aducă mai aproape de reușită.
În urma lecțiilor primite, progresele erau vizibile, Maria reușind să intre în corul Teatrului Liric din Atena și să cânte la radio. Taverna putea să rămână în urmă.

De la foame la succes național

Binefacerile lui Milton au încetat după 1940 când tatăl lui, armatorul, într-o Grecie aflată în plin război, a dat faliment. În casa Mariei se făcea din nou foamea. Nu de puține ori, Maria a fost nevoită să meargă pe câmpuri să sape după vreo rădăcină sălbatică pe care s-o poată arunca în oală. Însă practica mama Litsa a găsit repede o cale de ieșire: îl cunoștea pe un anume colonel Bonalti, cu care a tratat fără măcar s-o întrebe, ca Maria să distreze soldații din cazarma colonelului, timp de două-trei nopți pe săptămână. A-i distra pe soldați nu însemna altceva decât, pe lângă cântat, să se prostitueze. Tot muzica a fost cea care a ferit-o de pericol: vrăjiți, soldații n-au mai îndrăznit să-i ceară și altceva.
Colonelul Bonalti i-a facilitat accesul pe scena teatrului din Atena unde Maria a avut succes după succes. Acum ea era întreținătoarea oficială atât a mamei cât și a surorii sale, părăsită acum, fără nici un fel de explicații, de către proaspăt sărăcitul Milton.
După 8 ani petrecuți în Grecia, unde era foarte cunoscută, Maria Callas se hotărăște să se întoarcă în America unde spera să înregistreze același succes. Timp de câteva luni, a bătut pe la toate ușile posibile, a dat tot felul de probe, dar nimeni nu a ales-o vreodată pentru vreun rol. Cu toate astea, ea nu a încetat să studieze iar și iar. Își alesese chiar și o operă uitată, Norma de Bellini, pe care ea o considera mai pe sufletul ei și cu care credea că îi va impresiona pe cei de la Metropolitan. Este refuzată.

O nuntă fără nuntași

Suntem în 1947. Maria se întoarce în Italia, la Verona, unde cântă cu ocazia redeschiderii Operei de acolo. Pe când repeta la Gioconda, îl întâlnește pe Giovanni Battista Meneghini, un industriaș din Verona, proprietar a douăsprezece fabrici de cărămidă și mare iubitor de operă. Avea cincizeci de ani și nu fusese niciodată însurat. Meneghini era de-a dreptul fascinat de ea, s-a oferit să-i asigure tot ceea ce avea nevoie, total dezinteresat, singura ei obligație fiind aceea de a se dedica cu totul studiului pentru a deveni cea mai bună. Încă un binefăcător trimis de destin în viața ei și încă o dată, Maria n-a zis nu. Prietenia aceasta costisitoare nu era însă deloc văzută cu ochi buni de către mama lui Meneghini, care nu vedea decât cum băiatul îi este prostit de o femeiușcă venită de nicăieri și cum averea e pe cale să-i fie tocată într-un ritm amețitor. Nu s-a dat în lături să se prezinte în cabina veneticei și să o someze, verde în față, să-i lase băiatul în pace. Cele două femei au devenit pe loc cele mai mari dușmance.
Nu-l iubea pe Meneghini, dar dorea să-i devină soție. Avea nevoie de un bărbat care să aibă grijă de ea financiar, astfel încât ea să nu mai aibă decât grija studiului. După doi ani de luptă cu propria mamă, Meneghini o cere pe Maria de soție. Cei doi se căsătoresc discret, la 21 aprilie 1949, în biserica San Fermo din Verona, prezenți fiind, înafară de preot și de miri, doar doi martori. La ceremonie nu participă nici mama mirelui care-și ura nora din tot sufletul, nici familia miresei pe care însăși Maria n-a invitat-o. Mireasa n-a fost o mireasă ca toate celelalte, n-a purtat rochie albă, ci doar un taior. Meneghini lasă afacerile deoparte și decide să se ocupe doar de impresariatul carierei soției. Va încheia contracte pentru ea, ducând-o să cânte peste tot în lume, reușind să facă mulți bani împreună.
Maria Callas la vârsta de 24 de ani

Detronând-o sau nu pe Tebaldi
Scala din Milano este teatrul unde orice cântăreț visează să ajungă. Dacă smulgi aplauzele publicului acestui teatru, un public extrem de avizat și răsfățat tot timpul cu cei mai mari regizori și cântăreți ai lumii, poți spune că ai reușit în adevăratul sens al cuvântului. Pe vremea aceea, nimeni nu ajungea la Scala decât dacă avea acordul celebrului dirijor Arturo Toscanini.
În 1951, Toscanini dorește să pună în scenă Macbeth de Verdi și se gândește la Callas. Favorita lui era însă nimeni alta decât Renata Tebaldi, o voce perfectă. Tebaldi avea totul pentru a cuceri și fermeca un întreg mapamond: o voce de înger, un chip frumos, părul blond, ochii albaștri. Zâmbea mult și se arăta mereu disponibilă pentru publicul ei care o adora. Callas era exact contrariul: negricioasă, deloc o frumusețe, dar hotărâtă să-și facă loc cu unghiile! Cele două se cunoscuseră cu doi ani înainte, în timpul unui turneu în Mexic și se detestau reciproc. Așa că Maria a dat totul cu ocazia premierei. A cântat foarte bine, a avut succes, dar favorita a rămas tot Tebaldi. Publicul îi rămânea fidel îngerului, frumuseții cu ochii albaștri. Callas era, la rândul ei, nelipsită din lojă când cânta Tebaldi, dar avea tot timpul grijă să aleagă o ținută cu mănuși, astfel încât, atunci când își aplauda rivala, să nu se audă nici un sunet!

Callas devine La Divina

Ca să ajungă ea steaua de la Scala, ca s-o detroneze pe Tebaldi, nu era suficient doar să cânte bine. Trebuia să devină frumoasă! O admira mult pe Audrey Hepburn pentru frumusețea, eleganța și silueta ei zveltă și diafană. Trebuia să arate le fel de bine ca ea și asta încă într-un timp foarte scurt. Auzise că la Hollywood erau două metode de a slăbi care nu dădeau greș: prima era să ia cocaină înainte de a mânca, a doua să înghită ouă de tenia. În câteva zile, viermele își făcea culcuș și consuma toate substanțele nutritive importante. Cocaina ar fi făcut-o să nu se poată concentra deloc pe studiu, așa că s-a hotărât pentru cea de-a doua. Tot așa slăbiseră și Marilyn Monroe și Rita Hayworth. Doza necesară era de douăzeci de ouă de tenia băute cu un pahar cu apă. Trebuia să țină parazitul în ea timp de trei luni, timp în care putea mânca orice fără să asimileze nimic, după care metabolismul i se modifica definitiv.
Callas a băut doza și în prima lună a pierdut 16 kilograme. Schimbarea radicală nu avea cum să scape presei care o dădea bolnavă, pe moarte. Dar ea zâmbea, știind că se îndrepta spre acea Callas care își dorea să devină: frumoasă și divină. A continuat să slăbească rapid reușind să arate deosebit de spectaculos în ținutele elegante, create special pentru ea de Biki, celebra creatoare de modă din Milano, cea care odinioară refuzase cu snobism să o îmbrace, pe când nu era încă o celebritate.
Frumusețea proaspăt dobândită și vocea ei i-au adus succesul mult așteptat. Peste tot era primită ca o regină și frecventa numai oameni importanți. Meneghini negocia la sânge contractele pe cât mai mulți bani. Spre exemplu, în 1956, când a fost solicitată de Metropolitan Opera din New York, Meneghini a negociat și obținut nu mai puțin de cinci mii de dolari pe spectacol, o sumă amețitoare pentru acele vremuri. Se spune că administratorul de la Metropolitan, ca să se răzbune, a plătit onorariul numai în bancnote de cinci dolari. Toate spectacolele de la Metropolitan au fost un delir, publicul ovaționând-o cu câte treizeci de mimute de aplauze furtunoase în fiecare seară.

O relație ambiguă cu Elsa Maxwell

Presa și criticii muzicali o ridicau în slăvi. Nu era și cazul Elsei Maxwell, o editorialistă cu miloane de cititori care o ascultau orbește, cu o influență colosală în lumea artistică. Părerea ei, favorabilă sau nefavorabilă, putea să salveze sau să distrugă o carieră. Maxwell era prietenă bună cu Renata Tebaldi, așa că Maria nu s-a mirat prea tare când, după o reprezentație a Normei din 1956 cu Maxwell în sală, a doua zi, aceasta i-a lăudat pe toți cei care au cântat, mai puțin pe ea, artista principală. Și articolele în care Maxwell nu recunoștea cu nici un chip talentul lui Callas au continuat. Callas nu s-a mirat dar s-a înfuriat, propunându-și s-o câștige de partea ei pe această femeiușcă îngâmfată.
Se știa că Maxwell era lesbiană, ținta amorurilor ei find femeile frumoase din lumea artei. Pitică, grasă și urâtă, Maxwell roia mai mereu în jurul lui Tebaldi. Când Callas s-a nimerit invitată la același coktail cu Maxwell, nu a pierdut ocazia! Cu mult tupeu și în splendoarea frumuseței, ea a cerut să-i fie prezentată. I-a strâns mâna inamicei și i-a spus doar cuvinte măgulitoare. Maxwell, în ochii căreia i se citea deja dorința, a rămas interzisă și fermecată. De atunci, articolele editorialistei n-au fost decât pline de elogii. Callas i-a suportat avansurile lui Maxwell cât timp cariera ei avea nevoie de articolele ei laudative. Când succesul a fost sigur și deplin, a oprit totul definitiv. Deja lumea începuse să vorbească pe la colțuri și asta nu era nicidecum realitatea: Callas era cât se poate de hetero și a somat-o pe Maxwell să afirme public că între ele n-a existat niciodată nimic. Maxwell s-a executat.

Probleme cu vocea și o iubire distructivă

Prima oară când vocea a trădat-o pe Callas a fost în 1957, la ea acasă, pe când repeta. S-a speriat îngrozitor, dar s-a bucurat că n-a fost în timpul unui spectacol. Apoi a urmat rușinoasa zi de la Scala, de la începutul lui 1958 când, după primul act din Norma, nu a mai putut cânta. Reprezentația a trebuit anulată căci Callas, rămasă fără voce, se închisese în cabină și nu mai voise să iasă. Din sala în care se afla însuși președintele Italiei, s-au auzit fluierături, Callas fiind scoasă din teatru pe furiș pentru a o proteja de furia mulțimii. Presa a crucificat-o, toată lumea era convinsă că erau doar capricii de divă, nicidecum probleme serioase cu vocea. Nici Medeea de la Dallas n-a fost mai bună. A reușit să termine opera, dar totul a fost jalnic.
Callas cântase chiar de la începutul carierei, când vocea nu-i era încă matură, opere mult prea grele, prea multe și într-un timp prea scurt, fără a-și lăsa vocea să se odihnească, iar asta a contribuit hotărâtor la problemele de mai târziu. Meneghini o târâse peste tot și ea onorase toate contractele lor bănoase. Există opere care pot distruge voci, dacă nu sunt cântate cu simț de răspundere. Rolul Turandot a lui Puccini este considerat ca fiind cel mai periculos și mai greu de interpretat pe plan vocal. A fost cântat și de Callas. De altfel, din 1959, ea nu va mai cânta decât trei roluri: Medeea, Norma și Tosca, deși Tosca nu-i plăcea defel.
Conștientă că are nevoie de o pauză, Callas acceptă invitația lui Aristotel Onassis de a petrece câteva săptămâni la bordul vasului Christina. Un alt oaspete de seamă este însuși Winston Churchill. Considerată cea mai luxoasă navă din lume, vasul Christina emana opulență, bogăție și răsfăț: de la bucătari, maseuri, croitorese și frizeri aflați mereu la dispoziția musafirilor, sau butoiașe cu rom din Barbados, ori piscina cu mozaic din plăcuțe de aur și lapizlazuli, până  la robinete din aur masiv, tablori de El Greco și Rembrandt sau vase din dinastia Ming.
Callas și Onassis se simțeau de minune unul în compania celuilat, atracția dintre ei nescăpându-i soției armatorului, Tina. Aceasta o privea pe Callas cu o ură sinceră și nu scăpa nici o ocazie să-l umilească pe Meneghini pentru orice stângăcie în a mânui tacâmurile la masă. Când a devenit limpede pentru ea că soțul și cântăreața au devenit amanți, a trecut la jigniri pe față. Nu-i păsa câtușă de puțin de soț, ea însăși avea un amant tânăr pe care îl întreținea, dar nu suporta ca alta să i-l fure chiar sub ochii ei. În plus, i-a asmuțit împotriva ei și pe cei doi copii ai lor, pe Alexander și pe Christina, care s-au purtat cât se poate de oribil.
Îndrăgostită până peste urechi de Onassis, Callas își anunță soțul că mariajul lor s-a sfârșit. Divorțul avea să fie unul rapid, Maria ștergând repede cu buretele cei zece ani petrecuți cu Meneghini. De partea cealaltă, Tina intentează și ea divorț.

Un copil al nimănui

Imediat după părăsirea navei Christina, Callas își dă seama că este însărcinată. Nu îl anunță imediat pe Onassis dar, după câteva luni, când îi spune în sfârșit, acesta nu este deloc încântat: pentru el, singurii lui copii vor rămâne Alexander și Christina. Maria este foarte dezamăgită, spera să aibă o viață fericită alături de omul iubit, să se mărite cu el, dar se părea că acesta nu avea nici o intenție serioasă. Din iubire pentru al ei Ari, Maria pusese totul pe locul doi, inclusiv muzica. Rărise de tot spectacolele, vreme de câteva luni n-a cântat nicăieri.
Copilul, botezat Omero, n-a trăit decât câteva ore după naștere, răpus fiind de o viroză respiratorie. La aflarea veștii, Onassis i-a ordonat sec Mariei să-l îngroape undeva departe, sub un nume fals, căci nu avea chef de un alt scandal, în condițiile în care cel al divorțului și al adulterului încă nu se stinsese. Micuțul a fost înmormântat în cimitirul din Bruzano, de la periferia orașului Milano, pe plăcuță fiind scris doar: ”Omero Lengrini – 30 martie 1960”.

Un mit începe să se destrame

A urmat aproape un an de suferință, Onassis reușind cu greu s-o scoată din depresie. A îndemnat-o să se reapuce de cântat, în ideea de a avea un scop, iar ea a acceptat cu greu. Știa că vocea ei nu mai era nici pe departe ceea ce fusese înainte. Acum, publicul o aplauda la fel de frenetic, dar ea își putea da seama că de fapt lumea aplauda mitul și nu reprezentația din seara respectivă. Nu se mai simțea sigură pe voce decât în Medeea și avea nevoie să ia calmante ori de câte ori trebuia să iasă pe scenă ca să poată duce spectacolul până la capăt.
Muzica nu mai însemna mare lucru, totul era Onassis. Între cei doi, ea a fost cea care a iubit mai mult. Armatorul însă, deși a iubit-o în felul lui, punea ambițiile lui de om bogat mai presus de orice. Complexat că nu provenea dintr-o familie bună, cu tradiție, a încercat toată viața să acceadă în rândurile cele mai de sus ale puterii, să fie acceptat în lumea celor exclusiviști, să fie considerat unul de-al lor. Ori, în acei ani, lumea încă mai ținea cont de numele pe care îl aveai și disprețuia banul făcut repede. Când și-a afișat-o la braț pe Maria Callas, artista cea mai celebră din lume, ca pe un trofeu, Onassis spera ca prin ea să aibă contacte la nivelul cel mai de sus.
Ocazia nu a întârziat să apară când, la 19 mai 1962, Maria a fost invitată la Madison Square Garden, să-i cânte lui John F. Kennedy cu ocazia aniversării zilei sale de naștere. Lumea și-o amintește îndeosebi pe Marilyn Monroe, cu rochia ei mulată, cusută direct pe ea, cum i-a cântat languros ”Happy birthday, Mr. President!”, dar a fost și Callas acolo. Ea i-a cântat Habanera. La brațul ei, țanțoș și cu ochii strălucind de perspectiva unor noi oportunități, nu putea să nu își facă apariția și Onassis.
A urmat o invitație a doamnei Kennedy, Jackie, la bordul Christinei, pentru o vacanță, apoi legătura fiind deja întărită, Onassis a îndepărtat-o pe Callas. În octombrie 1963, certurile erau la ordinea zilei între Maria și Onassis, mai ales că acesta nu se sfia să organizeze pe vas, chiar de față cu ea, tot felul de orgii cu tinerele plătite cu ziua. În plus când se îmbăta, mai devenea și violent cu ea! Ea se retrăgea în apartamentul ei din strada Georges Mandel, la numărul 36 și aștepta. După un timp, Onassis își făcea apariția la ușa ei, ascuns în spatele unui imens buchet de flori și-și cerea iertare. Iubirea imensă a Mariei pentru acest grec făcea ca totul să fie șters cu buretele și o luau de la capăt.
Astfel, viața celei mai cunoscute soprane din lume s-a transformat într-o perpetuă așteptare a venirii omului iubit, între calmante care să-i poată liniști nervii seara și energizante care s-o trezească dimineața. Telefonul suna încontinuu pentru învitații să cânte vreun rol, dar ea accepta atât de rar, încât apariția ei pe scena vreunui teatru era considerată un adevărat eveniment.
Apoi, într-o zi de 18 octombrie 1968, a înghițit cam multe calmante. A fost descoperită de către unul din oamenii care o slujeau și dusă repede la spital, a fost salvată. Toată presa a vuit: sinucidere! Când s-a întremat, Callas a dat un comunicat de presă în care anunța sec că doar a greșit doza, nimic mai mult. Să fie o întâmplare că Maria a greșit doza cu doar două zile înainte de căsătoria lui Onassis cu Jackie Kennedy? Cert este că Onassis și-a văzut de planurile lui: și-a adăugat ca trofeu o altă femeie, pe nimeni alta decât fosta primă-doamnă a Statelor Unite, pe Jackie. Pe ea a luat-o de soție, căci familia Kennedy nu umbla cu jumătăți de măsură. În seara căsătoriei lui Ari, Maria și-a afișat zâmbetul cel mai larg cu putință și s-a dus la premiera unui film.  
Au urmat iar zile de așteptare în apartamentul din Paris, în care Maria își asculta la nesfârșit propriile discuri sau mai exersa la pian. Din orgoliu și știind că vocea ei nu o mai slujea, refuza orice invitație de a cânta. Banii nu-i lipseau, căci Onassis, deși însurat cu alta, avea grijă să nu-i lipsească nimic. A acceptat însă să facă un film, Medeea. Deși talentul ei actoricesc fuseses evident în orice operă cântată, filmul n-a avut pic de succes.
Moartea singurului fiu al lui Onassis, Alexander, la doar 25 de ani, în urma unui accident de avion, îl dărâmă pe puternicul armator. Dintr-un bărbat vioi, care ținea frâiele imperiului său cu o mână de fier, acesta devine doar o umbră cu mers târșâit, un învins. Își pierduse orice urmă de interes pentru viață sau pentru afacerile sale.
La Paris, Callas visează la o revenire pe scenă, i se pare că vocea încă mai poate să ducă. Plănuiește un turneu mondial, se vântură prin lume, cântă cum poate, până când o cronică apărută în Le Figaro o desființează definitiv: ”Divina cântă ca și cum ar avea în gură freza dentistului.” Acela a fost sfârșitul Mariei Callas în muzică.
La doi ani de la moartea fiului, la 15 martie 1975, Onassis moare într-un spital din Paris. Fusese dus acolo la cererea lui, pentru a fi mai aproape de Maria. Se spune că sora lui, Artemis, a reușit s-o strecoare pe Callas în camera de spital a muribundului, într-un moment când vigilența celorlalți membri ai familiei, mai ales a Christinei, a lăsat un pic garda jos. Sicriul armatorului a fost învelit într-o pătură roșie, ultimul cadou de aniversare primit de Onassis din partea Mariei.
Tot la doi ani distanță, la 16 septembrie 1977, de data aceasta de la moartea armatorului, e rândul Mariei să părăsească această lume: e descoperită prăbușită în baie, inima ei cedând în urma tensiunii mult prea mici. I se mai întâmpla să uite să-și ia pastilele. După dorința ei, cenușa îi este împrăștiată deasupra Mării Egee, marea țării sale și a iubitului ei Ari.
Și ca să răspundem la întrebarea de început, anume ce a făcut ca Maria Callas să ajungă cea mai mare cântăreață de operă nu doar a timpurilor sale, trebuie să spunem că ea a fost cea care a introdus înterpretarea din punct de vedere actoricesc a rolurilor de operă. Fiecare gest al ei era trăire, sentiment, emoție transmise publicului. Până la Maria Callas, pe scenele teatrelor lumii doar se cânta la perfecțiune. O dată cu Maria Callas începe era interpretării. A fost cea mai bună actriță dintre soprane și cea mai bună soprană dintre actrițe.
Uneori cu aere de divă, avea năravul de a vorbi despre ea la persoana a treia, această femeie cu voce stridentă, ca de ”pisică sălbatică”, așa cum i-o descria cel mai bine Arturo Toscanini, a reușit să subjuge un întreg mapamond și să râmână acolo unde îi este locul: printre mituri.

Surse: ”Callas, o viață”, de Pierre Jean Rémy, 1977

”Prea mândră, prea fragilă. Romanul Mariei Callas”, de Alfonso Signorini, 2007

Maria Callas înainte de deveni La Divina
Maria Meneghini Callas, 1949, Verona
 
Maria Callas - 1951 
Maria Callas în Euridice, Florența 1951
Maria Callas is Kundry - Parsifal, Roma 26 Feb 1949
Maria Callas în iulie 1951 în Mexico City
Maria Callas în Madame Butterfly
Maria Callas în Norma de Vincenzo Bellini 1952
Maria Callas la Roma în rolul Isoldei în februarie 1950
Maria Callas la Scala din Milano cu Wally, fiica lui Arturo Toscanini
Maria Callas în Puritani, 1951
Maria Callas

în Norma, Paris 1965
Callas, La Divina
Callas, La Divina
Callas, La Divina
Callas, La Divina
Callas, La Divina
Callas și Meneghini
Callas și Meneghini
Callas și tatăl ei în 1945
Callas și Meneghini în 1958
Callas, La Divina
Maria Callas și Madame Biki, Milano 1956
Callas, La Divina
Aristotele Onassis și Maria Callas la intrarea în Scala din Milano
Callas, La Divina
Callas, La Divina
Callas, La Divina
Giuseppe Di Stefano și Maria Callas
Interviu cu David Frost în 1970
Maria Callas 1958
Maria Callas în rolul Violettei din Traviata
Maria Callas în rolul Maddalenei
Maria Callas în Norma de Bellini
Maria Callas în rolul Violettei din Traviata,  Mexico City 1951
 
Maria Callas în atelierul lui Madame Biki, Milano, 1956
 Callas, La Divina
 Callas, La Divina
 Maria Callas în Norma de Bellini
 Maria Callas și Elsa Maxwell
 Callas, La Divina
 Callas și Meneghini
Callas și Meneghini
 Callas, La Divina
Maria Callas fotografiată de Milton Green 
Maria Callas în rolul Medeei 1968 
 Maria Callas și Aristotel Onassis
 Maria Callas și tenorul Jon Vickers în opera Medeea de Cherubinni
 Maria Callas și Giuseppe Di Stefano
 Maria Callas în Macbeth de Giuseppe Verdi, 1952
Maria Callas în apartamentul ei din Paris 1968 
 Maria Callas în La Vestale de Gaspare Spontini, La Scala, 1954
 Maria Callas în Il pirata de Vincenzo Bellini, 1958
 Maria Callas și Elsa Maxwell 
 Maria Callas în Vogue 1956
 Maria Callas în Carmen de Bizet, 1954
 Maria Callas în Norma, Paris 1965
 Maria Callas la Londra, 1964
 Callas, La Divina
 Callas, La Divina
Maria Callas în rolul Fedorei
 Gianni Ratto, Maria Callas și Giacinto Prandelli
 Maria Callas în casa ei din Milano cu un candelabru dăruit de conducerea Scalei, 1955
 Maria Callas în casa ei 
Maria Callas în anticul teatru din Delphi, 1959 
  Maria Callas și Elsa Maxwell
 Callas și Meneghini la Veneția
 Maria Callas în atelierul lui Madame Biki, în anii 1950
 Maria Callas în Ischia, 1956
  Maria Callas și Elsa Maxwell în Veneția, 1957
 Maria Callas și Giuseppe di Stefano, 1953
Maria Callas, Yves Saint-Laurent și Hélène Rochas în timpul premierei la  Phedra
 Maria Callas la Paris în 1975
Maria Callas la Paris în 1975 
Cenușa Mariei Callas este aruncată deasupra Mării Egee